Salutare tuturor, long time no see ! Am zis că nu voi mai scrie pe blog, cu alte cuvinte îl voi abandona, dar brusc am simţit nevoia de a mai aşterne aici câte ceva (ne)semnificativ din viaţa mea, cu scopuri pur informative şi umoristice. În legătură cu comentariile, toată lumea e liber s-o facă atâta timp cât nu întrece măsura .
Mă aflu momentan la poalele Tâmpei, în oraşul Braşov. Un oraş superb din multe puncte de vedere, începând cu educaţia oamenilor şi terminând cu priveliştile minunate pe care le oferă. Sunt student în anul întâi la Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Sociologie şi Comunicare. Am reuşit să obţin cămin, totoul este în regulă. Au trecut trei săptămâni şi mă simt foarte bine aici, mai ales că încep să cunosc atât oameni noi, cât şi locuri pe unde nu am mai călcat până acum. Bine, am avut alături câteva persoane dragi din oraşul meu natal sau din apropiere, ne-am sprijinit reciproc şi totul s-a derulat în mod favorabil pentru noi toţi. La momentul actual mă aflu în cameră, încercând să scriu câte un rând, în condiţiile în care nu prea mi-am mai pus creierul la contribuţie în ultimul timp. Nu-i problemă, vine sesiunea acum, aşa că încep să mă antrenez de acum . :d
Din punct de vedere al condiţiilor de aici, sunt foarte mulţumit. Stau într-o cameră de două persoane, cu un băiat din anul doi, student la aceeaşi facultate, respectiv specializare. Ne înţelegem bine, e ok. Am început să cunosc şi alte persoane din cămin şi asta nu poate decât să mă bucure. La capitolul aspecte negative vă mărturisesc că este doar unul: frigul de afară. Încă încerc să mă obişnuiesc cu el, dar sunt convins că într-un final voi reuşi. Înăuntru este foarte cald, întrucât caloriferele sunt fierbinţi .
Am observat că nu mi-am ales o facultate foarte grea, dar nici una prin care să trec ca prin pâine, fără să asimilez nimic. Deocamdată e o atmosferă degajată, cu colegi pe care am apucat să-i cunosc şi să socializez cu ei într-o oarecare măsură şi cu alţii cu care încă nu am apucat să fac cunoştinţă. Toate la timpul lor. Materiile pe care le fac nu le voi menţiona aici, dar nu sunt multe deloc, iar programul este unul destul de lejer, pot spune.
Alte aspecte ale vieţii de student, împreună cu toate caracteristicile ei, vor fi postate aici periodic, lăsând loc pentru păreri personale, aprecieri sau critici. Acestea fiind spuse, doresc tuturor o seară bună, dar nu una liniştită ! :d

Enjoy !

În anul acesta, Facebook-ul a devenit mult mai popular decât hi5-ul şi celelalte site-uri de genu’ „matrimoniale”. Dacă nu ai cel puţin 100 de prieteni pe Facebook, fie ei şi necunoscuţi, eşti un nimic, dacă nu ai dat „like” la poza amicului tău, eşti varză, dacă nu joci „FarmVille” de 30 de ori pe zi şi nu dai „Share” la ce ai găsit tu prin vecini, lumea se supără, dacă nu ai deschis Facebook-ul tot timpul în bara de start, nu valorezi două parale. Într-un cuvânt (sau mai multe), Facebook-ul it’s about combination, you know (vezi reclama Vodafone) :> :)). Această mega-popularizare a site-ului se datorează într-o oarecare măsură şi filmului creat pe această temă, numit The Social Network.
Am uitat că trebuie să pui la rude tot familionul, iar dacă n-ai fraţi/surori, pui prietenii cei mai buni. Aşa se face, mna. La „Relationship Status” sau cum i-o zice e musai să adaugi persoana cu care eşti în „relation”, sau că eşti văduv/ă, divorţat/ă, ar mai trebui şi un act doveditor, ştiu eu :-??. Dacă pui acolo „singur/ă”, eşti marginalizat. Cine ar vrea să aibă ca prieten pe Facebook pe cineva care e necombinat? 8-|
În secţiunea „Home” a Facebook-ului găseşti picanteriile, amănuntele care fac deliciul holbatului la monitor. Cine cu cine se ceartă, ce îndrăgosteli se mai practică recent, scandaluri legate de tot felu’ etc. Mai dai un „like” pe ici, colo şi lumea începe să-ţi returneze. E ca primitul commenturilor pe hi5. Ştiţi massurile, gen „PoZe NoYY AssT coommm, dau Bek 😡 :*:*:* http://www.sexisirea.hi5.com”. Oricum, dacă e să mă întrebaţi pe mine, prefer Facebook-ul, pentru că sunt tipul uman curios, genul care ar dori să ştie tot, dar să nu spună decât celor care ştiu să păstreze secretul. Nu joc FarmVille sau alte chestii, dar ştiu cum se joacă => mult stress.
V-am pupat! :*

Enjoy!

Titlul se referă la deciziile pe care o persoană le ia în decursul unei vieţi. Fie că sunt de importanţă majoră, fie că sunt nesemnificative ori undeva pe la mijloc, ele trebuiesc luate în aşa fel încât să nu regreţi mai târziu hotărârea luată anterior. Aşa, asta e lămurită. Următoarea etapă este felul cum vei lua respectiva decizie. Mă refer aici la persoanele care te pot influenţa pozitiv sau negativ, în funcţie de gusturile lor. Părinţii, prietenii, rudele şi alte cunoştinţe te-au ajutat de-a lungul anilor să-ţi faci o idee a deciziilor bune şi a celor mai puţin înţelepte. De-aici încolo, cred că rămâne la latitudinea ta să cântăreşti greutatea faptelor şi consecinţelor pe care le vei trage după tine.
În primul rând, alege ce îţi place ţie, fi independent. Bine, poţi cere sfatul unui prieten bun, dar nu mai trebuie să ai acea mentalitate, gen: „Dacă a zis el/ea, aşa e!”. Total eronat. Oamenii greşesc, de-aia trebuie să ai propriul drum în viaţă, să nu te opreşti la fiecare intersecţie şi să-ţi pui întrebarea dacă e bine pe unde mergi. Continuă fără prea multe ezitări şi în caz că nu vei ajunge la destinaţia dorită odinioară, vei găsi ceva ce-ţi va face plăcere mai mult decât ce-ţi doriseşi iniţial. Asta doar dacă nu rămâi fără benzină. :))
Pentru a te obişnui să iei din ce în ce mai multe decizii singur, încearcă în fiecare zi să hotărăşti individual o singură dilemă, importanţa acesteia nefiind semnificativă. Nu pot să spun că sunt o persoană total independentă faţă de restul din jur, dar încerc pe cât posibil.
Tema asta nu prea e discutată şi am simţit nevoia să o clarific puţin, în primul rând pentru mine, apoi şi pentru cine mai doreşte să se încreadă în ce tocmai am înşiruit cu cerneală virtuală, specifică unui calculator.
P.S. : Urâtă vreme, de leneveală.
Enjoy!

Azi, 22 septembrie, am revenit pe blog, cu gândul de a mai aşterne aici câte ceva nesemnificativ, ori de câte ori voi dori şi voi simţi nevoia. Am dus puţin dorul scrisului pe blog, dar am fost cuprins de febra începerii şcolii ( clasa a 12-a băăi :-s ) şi na, înţelegeţi.
E de menţionat faptul că unii mi-au oferit nişte cadouri pe blogurile lor şi ar fi nepoliticos să nu le menţionez măcar numele : Grivie şi PictezIdei. Vă mulţumesc şi mă scuzaţi de întârziere.
Doi la mână, de vreo două săptămâni am început şcoala de şoferi şi eu. E ok, înţeleg şi sâmbătă dau pretestarea :D. Plus că sunt extrem de nerăbdător să încep condusul. Aşa că dacă vedeţi pe stradă un Logan roşu, cu „Şcoala” scris sus şi îndreptându-se spre voi cu 100km/h, să ştiţi că aţi murit din mâna mea, staţi liniştiţi :)).
În altă ordine de idei, am început să mănânc cam numai în oraş. Bine, n-ar fi nicio problemă, numai că monetarul în perioada asta cam scade substanţial. Au fost şi cheltuieli masive începând cu 1 septembrie, aşa că cine binevoieşte să mă ajute să mă descurc şi eu în viaţă, să nu ezite să sune la numărul de telefon afişat pe ecran şi să doneze cel puţin 5 euro. Tariful este normal :)).
A, să vorbim puţin şi despre tensiunea şi responsabilitatea care apasă din ce în ce mai tare pe umerii mei anul ăsta. „Academie” scrie pe mine, deci trebuie să trag tare, să nu mai trag mâţa de coadă, că în ultimii 3 ani cam asta am făcut. O să mă apuc de invăţat, dar nu acum, mai târziu :D.
Cam asta e tot până acum, în linii mari. Pentru cei pe care îi enervam cu blogul, îmi pare rău, dar trebuie să mă suportaţi în continuare, Myhu’s back! b-) . Pentru cei ce apreciază ce scriu şi ce gândesc, bine v-am regăsit!

Enjoy! :*

Hai să discutăm puţin despre taximetrişti şi despre ce fac ei, în general. Am avut multe experienţe legate de „maşinuţele galbene” care te duc oriunde doreşti.
În primul rând, trebuie să spun că nu-i suport. Dacă te faci taximetrist, înseamnă că n-ai avut media generală în liceu de măcar un 6 (că de facultate nu mai vorbesc), dar că ai chiulit destul de mult, astfel încât să cunoşti toate ungherele, toate străduţele alea stresante din oraş.
Taximetriştii sunt ori foarte de treabă, PREA de treabă, ori din cale afară de serioşi, vrând probabil să pară că-şi fac treaba cum trebuie. Mi s-a întâmplat o dată să mă duc cu taxiul la pregătire şi să constat că nenea ăla, un bătrânel de 60 de ani, era mult prea dispus să vorbească, iar eu eram prins în focurile inamicului numit „pregă”. N-aveam eu chef să-mi spună de tot ce a făcut el în vieţile lui anterioare, dar omul a început şi a terminat exact când i-am zis eu „Aici e bine! Opriţi-mă! 8-|”. Celălalt tip de taximetrist, cel sobru şi îmbrăcat la „cămeşă” îmi pare că îl întrece în topul meu pe cel guraliv, nu de alta, da’ măcar îmi dă pace!
A, şi să nu uit, bineînţeles, de taximetristul tânăr, cel care claxonează şi se uită permanent după „bunăciuni” :)), cel cu GPS-ul acolo, pe care îmi spune că a dat nu ştiu câte sute de euro. Mai mult, în casetofonul tipului se află în majoritatea cazurilor un „LiVe FlOrIn SaLaM-ExClUsIv By ReGeLe. Mp3”, sau house-ul obişnuit pe care îl ascultă acum tot mapamondul. Mi-a plăcut o dată o fază cu un tânăr de vreo 20 şi 5, 6 ani, care îmi spunea că şi-a pus tobă sport pe taxi şi că are un demaraj excelent. M-a întrebat dacă vreau să văd, iar eu, în culmea prostiei şi curiozităţii, am zis „Da:-??”. Atât i-a trebuit gigoloiului, că i-a dat 40 cu a-ntâia, şi apoi s-a dus pe la 80, cu a doua, apoi s-a potolit că urma un sens giratoriu:)). Şi nu era drum drept, erau curbe. Eu rămăsesem în scaun stupefiat, dar zâmbind a prost. Ce să mai, are taximetristu’ meu maşină:>. M-a întrebat „E, îţi place?:>”, la care eu „E super:D!”, cu o privire de copil de 5 ani care tocmai a văzut moartea cu ochii.
Să nu mai vorbesc de întrebarea pusă de cei mai mulţi:”O luăm pe acolo sau prin partea cealaltă?”. 1. O iei tu, eu merg cu maşina:)). 2. Nene, nu e treaba ta să mă duci pe cel mai scurt drum posibil, cu minimul de consum şi de stres? 😐
Ca să închei, vă sfătuiesc să vă cumpăraţi maşină!

Enjoy!:*

Da, după vacanţa asta, care presimt că va fi foarte scurtă, va urma un an greu, dar totodată distractiv, din punct de vedere al mersului la şcoală (sau nu) şi al multitudinii de materii cărora nu li se va mai da o importanţă deosebită.
E ultimul an când poţi să te simţi în largul tău, pentru că eşti cu colegii, iar ei ştiu de ce prostii eşti în stare, nu trebuie să te uiţi în stânga şi în dreapta ca să te asiguri că nu vede nimeni. Eventual, colegii pot deveni complici :D.
E ultimul an când profesorii din liceu ne vor mai preda. Nu va mai exista o „data viitoare” când vom râde cu/de ei, lecţiile vor fi din ce în ce mai spicuite, cu excepţia materiilor într-adevăr importante, gen română, istorie. Că tot veni vorba de BAC şi de a 12-a, în liceu nu vor mai fi prietenii/prietenele cu un an mai mare, mare pierdere. Ei ne mai sfătuiau cum să facem să scăpăm de la ceva, sau ne ghidau când le ceream ajutorul. Să nu mai zic că râdeam pe rupte cu ei. Legăturile astea odata ce se stabilesc, e greu să se mai rupă, vorbesc în general, despre prieteni, amici, oameni cu care ai băut cel puţin o bere sau un suc.
Postul ăsta se vrea a fi nostalgic, aşa că vă rog să vărsaţi o lacrimă pe tastatură, sau măcar un zâmbet ştrengăresc în amintirea liceului. Bine, la mine nu s-a terminat. De abia de-acum începe „showtime-ul”.
P.S.: Încerc să fiu cât mai succint în posturi, ştiţi voi, vorba multă, sărăcia omului.
Enjoy! >:D<

Ca să încep direct, am terminat cu  Cambridge-ul. A fost îngrozitor de obositor, referindu-mă la durata testelor scrise, cu pauze de câte 15  minute între probe. În total, am stat şi am scris aproximativ 7 ore! Acum la cât de organizaţi sunt englezii ăştia, ca naţie, puteau să se ocupe în aşa fel încât să nu-mi fie rău la sfârşit şi să nu mai fiu în stare să scot o vorbă până acasă. Că tot veni vorba, am dat la Bucureşti, dom’le. La partea cu ascultatul (adică Listening),  se auzea cu un ecou ciudat şi vorbele aveau o claritate indescifrabilă de noi, probabil înţelegeau doar englezii. Anyway, l-am dat, am terminat cu el. Sper să iau, acum nu  ştiu exact cum era baremul, nu ştiu cum erau toate răspunsurile, de aceea nu pot da un verdict în legătură cu prestaţia mea. Voi anunţa pe 31 iulie încolo, când vor veni rezultatele.

În altă ordine de idei, într-adevăr a venit vacanţa şi pentru mine! Am primit o leapşă de la Diana în care să spun ce îmi propun să fac vara asta.
Păi vara asta vreau să:
-stau să mă uit la Cupa Mondială până la final;
-să dau de carnet, dacă nu reuşesc vara asta, la toamnă;
-să merg la mare cu ai mei ( nu cu părinţii mă! :)) );
-să NU mă bronzez excesiv;
-să mă organizez puţin mai bine, în toate;
-să fac bani :d, chiar dacă vara e o perioadă de cheltuială masivă;
-să mă apuc puţin de citit operele pentru BAC;
-să joc fotbal şi biliard în exces;
-să mă tund :-?;
-să mănânc tot ce vreau, tot ce-mi place şi cel mai important, CÂT vreau;

Toate astea sunt dorinţe puse pe moment, în mintea mea de adolescent trezit la 8 dimineaţa or fi mai multe, da’ zic că-s suficiente, deja am depus un efort supra-omenesc.
Cât despre blog, voi scrie din ce în ce mai rar pe el, no offence. Vreau să las calculatorul pe locu’ 456578605786504264285760876 în vara asta.
Enjoy! :*

O să încep prin a spune că nu sunt un geniu în ale limbilor străine, în cazul francezei, în speţă. Dar datorită unor ani de pregătire în particular din ciclul gimnazial, am reuşit să capăt o pronunţie cât de cât bună, zic eu şi un vocabular destul de bogat.

În gimnaziu nu am avut probleme cu franceza, chiar mi-a făcut plăcere să o învăţ. Poate şi pentru că nu făceam numai text-traducere tot anu’ (aluzie la ce va urma).

În liceu s-a schimbat foaia. Domnul profesor, pentru care am o admiraţie deosebită, evidenţiată aici, se cam poticneşte în a-mi acorda nota corectă ştiinţei mele.Nu ar fi nicio problemă, dar consider că sunt, fără falsă modestie, unul din elevii care au habar de ce se vorbeşte în clasă la fiecare oră şi care merită nota zece, ca majoritatea, de altfel.Domnul profesor are altă părere: „Ai citit bine, ai tradus bine:)”. Însă nota este mereu nouă (9). De ce? Atât vreau să ştiu. Nu mi se pare corect ca unele/unii colege/colege (nu dau nume că nu se face) să aibă zece, iar eu, care ştiu cel puţin cât ei să am nota mai mică cu o unitate. Plus că elevii sunt ascultaţi doar la o bucată de text, care trebuie tradusă ulterior. Mă rog, se mai face şi din an în Paşte ceva la gramatică, mult prea puţin, oricum. Mi s-a spus că o posibilă soluţie pentru a remedia notele este mersul la pregătire LA EL. Asta nu se va întâmpla niciodată. Nu mă MAI pasionează franceza şi în al doilea rând am un examen important într-o lună. Deci, cu părere de rău, soluţia nu este viabilă.

Altă soluţie ar fi să-l întreb personal, dar ruşinea îşi spune cuvântul. E genul de persoană pe care dacă nu ştii să o abordezi, te lasă cu gura căscată, motivându-şi acţiunile cu nişte argumente impenetrabile. E fantastic de deştept. Pur şi simplu nu am curaj, chiar dacă nu sunt deloc genul timid.

Probabil că va rămâne aşa. Nu voi face niciun demers în legătură cu asta, pentru că toată lumea va zice ” A început cu >>are ceva cu mine<< :-j”. Toţi zic aşa, dar când li se întâmplă lor nu mai adaugă nimic, încearcă să se dezvinovăţească.

Eu am doar o frază să o adresez domnului profesor: îmi retrag tot ce am spus bun în legătură cu dumneavoastră până acum. Ori daţi pe afară de atâta deşteptăciune, ori sunteţi din cale afară de subiectiv (în sensul negativ pentru mine).

Nu ştiu cum să spun, dar chestia asta a luat amploare. Hai să începem uşor:

În clasa mea, există un calculator recent cumpărat, cu de toate pe el, inclusiv net. Youtube-ul e la putere în clasă, iar când nu e el, ne salvează nu ştiu ce stick cu nu ştiu ce melodii. Nu ştiu cum, într-o zi oarecare, din întâmplarea ce mai pură, cineva a dat peste un video cu o portocală, stresant de enervantă. Bine, „The Annoying Orange” nu poate să te ducă cu gândul că portocala asta tembelă e de fapt o prinţesă cu vocea cristalină, dar, a început să-mi stoarcă creierii.

Şi ca să fie şi mai rău, portocala asta revine cu câte un episod la un interval mic de timp. Aşa că, toată clasa a început să parafrazeze vorbele portocalei. Hai, în pauză ca-n pauză, dar chiar şi în timpul orelor.

Ok, am înţeles, te uiţi o dată, de două ori, hai treacă de la mine de trei ori, da’ în fiecare zi să te „chiombelezi” (inventat) la aceeaşi chestie şi să râzi ca şi cum ai vedea-o pentru  prima dată, deşi cunoşti replicile pe de rost ( până şi eu le cunosc, la cât de mult am ascultat porcăriile alea ) mi se pare cel puţin deplasat.

Şi din cifrele estimative ale vizualizărilor clipurilor, multor persoane ori le lipseşte o doagă, ori s-au îndrăgostit de căcăreaza aia cu dinţi portocalii.

Cum e posibil să existe milioane, chiar zeci de milioane de vizualizări la chestia asta?

Vi se pare nemaipomenit de amuzant? Vreţi să-l revedeţi la nesfârşit?  😐

God! 8-|

Da, la noi majoratul se oficiază în clasa a 11-a, datorită greutăţilor pe care le vom avea în ultima clasă a învăţământului liceal, întrucât, dacă aţi uitat, vă reamintesc, se dă BAC-ul, frate! Discuţiile în legătură cu oficierea slujbei majoratului au fost inevitabile, ca în oricare unitate şcolară. S-a ajuns la un acord, cu toate că majoritatea elevilor doreau ca inaugurarea să aibă loc oricând, numai de 1 mai nu. Dar paiele s-au pus deja pe foc şi pe 1-2 mai, la Hotelul Cioplea, în urbea Predeal, elevii claselor a 11-a sunt invitaţi să ia parte la bairam. Distinsele doamne directoare (:-&) vor lua parte şi ele la minunatul eveniment, împreună cu nelipsiţii domni profesori şi doamne profesoare.

Nu s-a uitat faptul că avem o vârstă de oameni maturi şi ne trebuie puţin alcool, nu mult, ca să ne menţinem bucuria şi euforia până dimineaţă, aşa că organizatorii ne-au rezervat câte o sticlă de şampanie la fiecare 11 elevi. Privind partea plină a paharului, ne bucurăm că nu ne-aţi uitat de tot, că nu era exclusă nici varianta asta!

Să spun de banii pe care i-a dat fiecare pentru a participa la „event”? Spun, că nu mă cunoaşte nimeni, oricum :-j.Două milioane şi jumătate de persoană, asta incluzând tot, de la transport, până la masa de prânz de duminică. E ceva, da’ de, nu toată lumea ajunge la Cioplea.

Sunt curios să văd cum fiecare fată îşi va etala ţinutele, câte din ele vor cădea pe jos, rupându-şi doi dinţi, tocmai ăia din faţă din cauza tocurilor prea mari, cum vor dansa profesorii ( mai ales dacă invit eu la dans :”> ), cât de rău se vor îmbăta unii băieţi, ehee, sunt multe  la care voi fi atent :D. 

Ştiu un singur lucru: mă voi distra cât voi putea de mult, şi nu singur, ca prostu’, am gaşca mea, un adevărat crew.

Duminică după prânz e plecarea, dacă va mai fi cineva în stare să se urce în autocar după 2 ore dormite, maxim!

Paradoxul e că n-am împlinit 18, dar sărbătoresc:))

Enjoy!