Changed life   6 comments

Salutare tuturor, long time no see ! Am zis că nu voi mai scrie pe blog, cu alte cuvinte îl voi abandona, dar brusc am simţit nevoia de a mai aşterne aici câte ceva (ne)semnificativ din viaţa mea, cu scopuri pur informative şi umoristice. În legătură cu comentariile, toată lumea e liber s-o facă atâta timp cât nu întrece măsura .
Mă aflu momentan la poalele Tâmpei, în oraşul Braşov. Un oraş superb din multe puncte de vedere, începând cu educaţia oamenilor şi terminând cu priveliştile minunate pe care le oferă. Sunt student în anul întâi la Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Sociologie şi Comunicare. Am reuşit să obţin cămin, totoul este în regulă. Au trecut trei săptămâni şi mă simt foarte bine aici, mai ales că încep să cunosc atât oameni noi, cât şi locuri pe unde nu am mai călcat până acum. Bine, am avut alături câteva persoane dragi din oraşul meu natal sau din apropiere, ne-am sprijinit reciproc şi totul s-a derulat în mod favorabil pentru noi toţi. La momentul actual mă aflu în cameră, încercând să scriu câte un rând, în condiţiile în care nu prea mi-am mai pus creierul la contribuţie în ultimul timp. Nu-i problemă, vine sesiunea acum, aşa că încep să mă antrenez de acum . :d
Din punct de vedere al condiţiilor de aici, sunt foarte mulţumit. Stau într-o cameră de două persoane, cu un băiat din anul doi, student la aceeaşi facultate, respectiv specializare. Ne înţelegem bine, e ok. Am început să cunosc şi alte persoane din cămin şi asta nu poate decât să mă bucure. La capitolul aspecte negative vă mărturisesc că este doar unul: frigul de afară. Încă încerc să mă obişnuiesc cu el, dar sunt convins că într-un final voi reuşi. Înăuntru este foarte cald, întrucât caloriferele sunt fierbinţi .
Am observat că nu mi-am ales o facultate foarte grea, dar nici una prin care să trec ca prin pâine, fără să asimilez nimic. Deocamdată e o atmosferă degajată, cu colegi pe care am apucat să-i cunosc şi să socializez cu ei într-o oarecare măsură şi cu alţii cu care încă nu am apucat să fac cunoştinţă. Toate la timpul lor. Materiile pe care le fac nu le voi menţiona aici, dar nu sunt multe deloc, iar programul este unul destul de lejer, pot spune.
Alte aspecte ale vieţii de student, împreună cu toate caracteristicile ei, vor fi postate aici periodic, lăsând loc pentru păreri personale, aprecieri sau critici. Acestea fiind spuse, doresc tuturor o seară bună, dar nu una liniştită ! :d

Enjoy !

Anunțuri

Posted Octombrie 18, 2011 by myhu in Octombrie 2011

6 responses to “Changed life

Subscribe to comments with RSS.

  1. Mda…frumos frumos ce pot sa zik;)) dupa o perioada in care creierul tau a fost in repaus pot spune ca articolul postat de tine este foarte reusit.Ai surprins foarte concret noua ta viata…ce sa mai se vede ca ai absolvit CNIV ;)) sti ca trecutul mereu ne urmareste si are repercursiuni asupra noastra…;))mama ce am mai aberat :))creierul meu a fost si el in vacantza trebuie sa specific asta ca sa vezi cat de mult m am straduit sa iti dau un comentariu elevat:))

  2. asta e piesa ta de rezistentza? slabut 😛

  3. Asta, despre viata din caminul 10. Venind vorba despre 2 … cu toootul alta poveste :-<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: