Ata ete   9 comments

O să încep prin a spune că nu sunt un geniu în ale limbilor străine, în cazul francezei, în speţă. Dar datorită unor ani de pregătire în particular din ciclul gimnazial, am reuşit să capăt o pronunţie cât de cât bună, zic eu şi un vocabular destul de bogat.

În gimnaziu nu am avut probleme cu franceza, chiar mi-a făcut plăcere să o învăţ. Poate şi pentru că nu făceam numai text-traducere tot anu’ (aluzie la ce va urma).

În liceu s-a schimbat foaia. Domnul profesor, pentru care am o admiraţie deosebită, evidenţiată aici, se cam poticneşte în a-mi acorda nota corectă ştiinţei mele.Nu ar fi nicio problemă, dar consider că sunt, fără falsă modestie, unul din elevii care au habar de ce se vorbeşte în clasă la fiecare oră şi care merită nota zece, ca majoritatea, de altfel.Domnul profesor are altă părere: „Ai citit bine, ai tradus bine:)”. Însă nota este mereu nouă (9). De ce? Atât vreau să ştiu. Nu mi se pare corect ca unele/unii colege/colege (nu dau nume că nu se face) să aibă zece, iar eu, care ştiu cel puţin cât ei să am nota mai mică cu o unitate. Plus că elevii sunt ascultaţi doar la o bucată de text, care trebuie tradusă ulterior. Mă rog, se mai face şi din an în Paşte ceva la gramatică, mult prea puţin, oricum. Mi s-a spus că o posibilă soluţie pentru a remedia notele este mersul la pregătire LA EL. Asta nu se va întâmpla niciodată. Nu mă MAI pasionează franceza şi în al doilea rând am un examen important într-o lună. Deci, cu părere de rău, soluţia nu este viabilă.

Altă soluţie ar fi să-l întreb personal, dar ruşinea îşi spune cuvântul. E genul de persoană pe care dacă nu ştii să o abordezi, te lasă cu gura căscată, motivându-şi acţiunile cu nişte argumente impenetrabile. E fantastic de deştept. Pur şi simplu nu am curaj, chiar dacă nu sunt deloc genul timid.

Probabil că va rămâne aşa. Nu voi face niciun demers în legătură cu asta, pentru că toată lumea va zice ” A început cu >>are ceva cu mine<< :-j”. Toţi zic aşa, dar când li se întâmplă lor nu mai adaugă nimic, încearcă să se dezvinovăţească.

Eu am doar o frază să o adresez domnului profesor: îmi retrag tot ce am spus bun în legătură cu dumneavoastră până acum. Ori daţi pe afară de atâta deşteptăciune, ori sunteţi din cale afară de subiectiv (în sensul negativ pentru mine).

Posted Mai 20, 2010 by myhu in mai 2010

The Annoying Orange   22 comments

Nu ştiu cum să spun, dar chestia asta a luat amploare. Hai să începem uşor:

În clasa mea, există un calculator recent cumpărat, cu de toate pe el, inclusiv net. Youtube-ul e la putere în clasă, iar când nu e el, ne salvează nu ştiu ce stick cu nu ştiu ce melodii. Nu ştiu cum, într-o zi oarecare, din întâmplarea ce mai pură, cineva a dat peste un video cu o portocală, stresant de enervantă. Bine, „The Annoying Orange” nu poate să te ducă cu gândul că portocala asta tembelă e de fapt o prinţesă cu vocea cristalină, dar, a început să-mi stoarcă creierii.

Şi ca să fie şi mai rău, portocala asta revine cu câte un episod la un interval mic de timp. Aşa că, toată clasa a început să parafrazeze vorbele portocalei. Hai, în pauză ca-n pauză, dar chiar şi în timpul orelor.

Ok, am înţeles, te uiţi o dată, de două ori, hai treacă de la mine de trei ori, da’ în fiecare zi să te „chiombelezi” (inventat) la aceeaşi chestie şi să râzi ca şi cum ai vedea-o pentru  prima dată, deşi cunoşti replicile pe de rost ( până şi eu le cunosc, la cât de mult am ascultat porcăriile alea ) mi se pare cel puţin deplasat.

Şi din cifrele estimative ale vizualizărilor clipurilor, multor persoane ori le lipseşte o doagă, ori s-au îndrăgostit de căcăreaza aia cu dinţi portocalii.

Cum e posibil să existe milioane, chiar zeci de milioane de vizualizări la chestia asta?

Vi se pare nemaipomenit de amuzant? Vreţi să-l revedeţi la nesfârşit?  😐

God! 8-|

Posted Mai 11, 2010 by myhu in mai 2010

Majorat   17 comments

Da, la noi majoratul se oficiază în clasa a 11-a, datorită greutăţilor pe care le vom avea în ultima clasă a învăţământului liceal, întrucât, dacă aţi uitat, vă reamintesc, se dă BAC-ul, frate! Discuţiile în legătură cu oficierea slujbei majoratului au fost inevitabile, ca în oricare unitate şcolară. S-a ajuns la un acord, cu toate că majoritatea elevilor doreau ca inaugurarea să aibă loc oricând, numai de 1 mai nu. Dar paiele s-au pus deja pe foc şi pe 1-2 mai, la Hotelul Cioplea, în urbea Predeal, elevii claselor a 11-a sunt invitaţi să ia parte la bairam. Distinsele doamne directoare (:-&) vor lua parte şi ele la minunatul eveniment, împreună cu nelipsiţii domni profesori şi doamne profesoare.

Nu s-a uitat faptul că avem o vârstă de oameni maturi şi ne trebuie puţin alcool, nu mult, ca să ne menţinem bucuria şi euforia până dimineaţă, aşa că organizatorii ne-au rezervat câte o sticlă de şampanie la fiecare 11 elevi. Privind partea plină a paharului, ne bucurăm că nu ne-aţi uitat de tot, că nu era exclusă nici varianta asta!

Să spun de banii pe care i-a dat fiecare pentru a participa la „event”? Spun, că nu mă cunoaşte nimeni, oricum :-j.Două milioane şi jumătate de persoană, asta incluzând tot, de la transport, până la masa de prânz de duminică. E ceva, da’ de, nu toată lumea ajunge la Cioplea.

Sunt curios să văd cum fiecare fată îşi va etala ţinutele, câte din ele vor cădea pe jos, rupându-şi doi dinţi, tocmai ăia din faţă din cauza tocurilor prea mari, cum vor dansa profesorii ( mai ales dacă invit eu la dans :”> ), cât de rău se vor îmbăta unii băieţi, ehee, sunt multe  la care voi fi atent :D. 

Ştiu un singur lucru: mă voi distra cât voi putea de mult, şi nu singur, ca prostu’, am gaşca mea, un adevărat crew.

Duminică după prânz e plecarea, dacă va mai fi cineva în stare să se urce în autocar după 2 ore dormite, maxim!

Paradoxul e că n-am împlinit 18, dar sărbătoresc:))

Enjoy!

Posted Aprilie 29, 2010 by myhu in aprilie 2010

Friends   10 comments

Prietenii. Cine nu are nevoie de ei? La o treabă măruntă pe care tu nu poţi să o faci, sigur chemi pe cineva pe care îl consideri amic, dacă e disponibil. Dar nu la genul ăsta de prieteni mă refer eu.

Un prieten adevărat îţi cunoaşte toate secretele  ( dacă doreşti să le spui cuiva ) şi nu va râde de ce îi vei spune, sau chiar dacă va zâmbi mai larg, te vei simţi în largul tău.

Un prieten adevărat va fi mereu acolo să te ajute, să te susţină, şi nu e gargară ce zic eu aici. De multe ori s-a spus vorba asta, dar e sută la sută (100%) corectă.

Un prieten adevărat nu se poate supăra pe tine pe vecie. Dacă a avut loc o ceartă între voi, cu siguranţă nu se va ajunge la duşmănie şi nici orgoliul acela lăuntric nu te va stăpâni continuu. Încet,  focul se va stinge şi nici jarul nu va mai rămâne.

Un prieten adevărat îţi va spune totul în faţă, nu se va ascunde după vreo perdea, mai ales dacă nu sunteţi într-o încăpere. Ştie dinainte cum vei reacţiona şi preferă să rostească franc ce are de spus şi să te corecteze.

Un prieten adevărat îţi vede întâi calităţile, apoi, dacă mai are timp, aruncă o privire şi la defecte. Încearcă să te mobilizeze în permanenţă, chiar dacă asta enervează uneori.

Prietenia e un subiect complex, care nu poate fi explicat exact, fiecare are perspectiva sa. Eu când spun prietenie mă gândesc la sacrificiu, sprijin moral, distracţie, responsabilitate şi multe, multe altele.

Ai prieteni adevăraţi? Eu am, nu foarte mulţi, dar sunt acolo.

P.S. :  Mulţumesc băi >:D<

Enjoy!

Posted Aprilie 12, 2010 by myhu in aprilie 2010

Ce se-ntâmplă, vierme?   12 comments

Am fost în dubiu până astăzi în legătură cu ce voi posta. Colegii m-au ajutat să iau o decizie imediată.

În concluzia de început, voi vorbi azi despre Râmele care apar pe asfalt imediat după ploaie.

N-am o problemă propriu-zis, dar chiar nu înţeleg! Adică, am văzut azi vreo opt sau nouă viermi inelaţi exact în locuri unde dedesubt se afla ciment brut! Cât despre distanţele parcurse de râme pe termen scurt, garantez că nu se pot deplasa atât de repede încât să fie prezente pe asfaltul potrivit, după ploaia potrivită. Să aibă ele vreo putere miraculoasă, să fie înzestrate cu aşa-zisul termen „Al şaselea simţ” ( de fapt, la ele ar fi al doilea, că doar simt) de care nimeni nu a auzit până acum? Tot ce e posibil.

Plus că râmele sunt în general fiinţe paşnice, care sunt de obicei folosite ca momeală în cârligul pentru peşte sau sunt găsite de ghindoci ( îmi place termenul ) şi băgate în gură, în nas, aşa, de curiozitate. Nu le văd să iasă în faţă în halu’ ăsta, să-şi etaleze muşchii doar din pur narcisism. Ceva se întâmplă! Ai vreo idee? Te rog, luminează-mă şi pe mine.

Data viitoare despre prieteni şi prietenie, cu sensul de bază.

În concluzia de sfârşit, poftă bună!

Enjoy!

Posted Martie 29, 2010 by myhu in martie 2010

Memories   25 comments

Revin cu un post despre care azi mi s-a sugerat să scriu. Chiar mi-a surâs ideea şi am decis să încep.

Tema principală e copilăria: cu toate defectele şi toate atuurile, în acelaşi timp.

Încep să cred cu adevărat vorbele spuse de cei mai mari ca mine, şi anume că-mi va lipsi copilăria şi că-mi voi dori să redevin cimpoiaşul ăla mic şi pus pe stricat orice. Da, cam aşa eram eu în copilărie, mă rog, cu mici ajustări! Dar nu eram neascultător sau nesimţit, dovadă că şi acum sunt o persoană ok (zic eu).

Acum urmează câteva din faptele „bune” pe care le făceam când eram ghindoc, sau ce-mi amintesc eu:

1. La grădiniţă, când venea ora de culcare, eu nu puteam nici în ruptul capului să dorm. Mă frichineam în pat, doar să dau senzaţia că dorm. Până când, într-o zi, doamna Victoriţa (n-am uitat numele), îngrijitoarea, m-a văzut că eram treaz şi a venit şi a început să-mi dea, frate:)).

De atunci m-am lecuit de nedormit, adormeam instant doar când o vedeam:)).

2. Îmi plăceau nespus radiourile portabile! Reprezentau ceva minunat! Şi cum al meu bunic poseda un astfel de obiect, eu i-l ceream mereu, doar să-l ţin în mână. Când îl vedeam în mâna mea, simţeam o poftă nebună de a-l trânti cu toată forţa mea (mică)! Şi exact asta făceam. Bunicul îl lua de jos, îl curăţa şi verifica dacă mai merge. Probabil că era foarte rezistent, că nu prea păţea nimic. Şi atunci îl voiam iar şi plângeam după el. Fiind irezistibil, ca orice copil mic plângând, iar mi se dădea aparatul şi îl buşeam până mă plictiseam:).

3. Genunchii mei erau vraişte când eram mic. Mereu cădeam, fiind mult prea nerăbdător pentru vârsta la care ” pempărsu’ ” era baza. Dar nu plângeam când luam „buf”; mă ridicam şi continuam alergarea:)).

4. Îmi plăcea să mănânc nişte plante care se găseau lângă anumiţi copaci, cum ar fi cel din curtea grădiniţei.Mă duceam cu nişte prieteni şi mâncam numai ierburi d’alea:)). Acum mă gândesc cum de creşteau aşa de repede, cine sau ce le uda atât de des?:)):”>

5. Nu-mi plăcea să mă murdăresc, dar nu puteam evita uneori. E urât să-i vezi pe ceilalţi umblând cu picioarele pline de noroi, sau cu hainele mânjite de tot felu’ de chestii ce se găsesc în partea mai rurală a tării:)).

Ca o concluzie, aş vrea să spun că e foarte ok să priveşti înapoi, îţi provoacă un sentiment pe care începi să-l uiţi, cu timpul.

P.S. : Bonus!! Ietă ştrengaru’!:”> :)) (îmi asum vina pentru calitatea proastă a pozei) 

 

Posted Martie 10, 2010 by myhu in Uncategorized

Nu-i tocmai aşa!   16 comments

„-Băi Myhule, nu mai postezi şi tu?”

„-Hai mă, ce faci cu blogu’ ăla?!”

„-Te-ai lăsat de blogg-uit, mă?

Nu mă, nu m-am lăsat:)). Drept dovadă, uite postez:D.

Postul ăsta este un răspuns la postul lui Ruxy. Ea zice că fetele ies mai greu din perioada de convalescenţă după o „combinare” cu un atom de gen masculin. Eu zic că-i cam la fel. Nu-i uşor nici pentru un mascul feroce care iubeşte sau place o fată să nu se gândească la sentimente. Doar aţi văzut câti băieţi plâng după fete ( aici chiar nu fac vreo aluzie ). Că focu’ ăla lăuntric:)) ţine mai puţin, depinde de persoană. Şi după ce se asigură că nu mai e nicio şansă de împăcare ( mă da’ niciuna! ), atunci el se gândeşte la o viitoare. Păi ce să facă săracu’? Să stea să se milogească de ea? Ştiu că fetelor le place să fie băgate în seamă, să fie on the top of the world, da’ nici în halu’ ăsta!!

În altă ordine de idei, clasa a-11-a e the best până acu’! Chestia serioasă e că m-am hotărât să dau Cambridge-ul ( examen de limba engleză foarte foarte foarte greu, la care tre’ să ai cunoştinţe bogate şi să-ţi meargă gura! ). M-am apucat deja de lucru. Măcar să iau un C ( adică pass ), că vă fac cinste tuturor care citesc postul ăsta!:))

Enjoy!

Posted Martie 2, 2010 by myhu in martie 2010