Taxi   11 comments

Hai să discutăm puţin despre taximetrişti şi despre ce fac ei, în general. Am avut multe experienţe legate de „maşinuţele galbene” care te duc oriunde doreşti.
În primul rând, trebuie să spun că nu-i suport. Dacă te faci taximetrist, înseamnă că n-ai avut media generală în liceu de măcar un 6 (că de facultate nu mai vorbesc), dar că ai chiulit destul de mult, astfel încât să cunoşti toate ungherele, toate străduţele alea stresante din oraş.
Taximetriştii sunt ori foarte de treabă, PREA de treabă, ori din cale afară de serioşi, vrând probabil să pară că-şi fac treaba cum trebuie. Mi s-a întâmplat o dată să mă duc cu taxiul la pregătire şi să constat că nenea ăla, un bătrânel de 60 de ani, era mult prea dispus să vorbească, iar eu eram prins în focurile inamicului numit „pregă”. N-aveam eu chef să-mi spună de tot ce a făcut el în vieţile lui anterioare, dar omul a început şi a terminat exact când i-am zis eu „Aici e bine! Opriţi-mă! 8-|”. Celălalt tip de taximetrist, cel sobru şi îmbrăcat la „cămeşă” îmi pare că îl întrece în topul meu pe cel guraliv, nu de alta, da’ măcar îmi dă pace!
A, şi să nu uit, bineînţeles, de taximetristul tânăr, cel care claxonează şi se uită permanent după „bunăciuni” :)), cel cu GPS-ul acolo, pe care îmi spune că a dat nu ştiu câte sute de euro. Mai mult, în casetofonul tipului se află în majoritatea cazurilor un „LiVe FlOrIn SaLaM-ExClUsIv By ReGeLe. Mp3”, sau house-ul obişnuit pe care îl ascultă acum tot mapamondul. Mi-a plăcut o dată o fază cu un tânăr de vreo 20 şi 5, 6 ani, care îmi spunea că şi-a pus tobă sport pe taxi şi că are un demaraj excelent. M-a întrebat dacă vreau să văd, iar eu, în culmea prostiei şi curiozităţii, am zis „Da:-??”. Atât i-a trebuit gigoloiului, că i-a dat 40 cu a-ntâia, şi apoi s-a dus pe la 80, cu a doua, apoi s-a potolit că urma un sens giratoriu:)). Şi nu era drum drept, erau curbe. Eu rămăsesem în scaun stupefiat, dar zâmbind a prost. Ce să mai, are taximetristu’ meu maşină:>. M-a întrebat „E, îţi place?:>”, la care eu „E super:D!”, cu o privire de copil de 5 ani care tocmai a văzut moartea cu ochii.
Să nu mai vorbesc de întrebarea pusă de cei mai mulţi:”O luăm pe acolo sau prin partea cealaltă?”. 1. O iei tu, eu merg cu maşina:)). 2. Nene, nu e treaba ta să mă duci pe cel mai scurt drum posibil, cu minimul de consum şi de stres? 😐
Ca să închei, vă sfătuiesc să vă cumpăraţi maşină!

Enjoy!:*

Anunțuri

Posted Iulie 21, 2010 by myhu in iulie 2010

11 responses to “Taxi

Subscribe to comments with RSS.

  1. =))…apoi s-a potolit că urma un sens giratoriu…=)) ce tare…ai dreptate…mai sunt si taximetristii de la…gara de exemplu care sunt gata sa te bage fortat in taxi, chit ca-i zici ca stai la 10m departare:)

  2. Ai perfecta dreptate in tot ce zici! Am dat si eu de toate categoriile de taximetristi posibili. In primul rand ca toti sunt bolnavi cu capul ca altfel nu se faceau taximetristi. Apoi, cred ca am aflat zeci de povesti de viata, de prin razboi, de la agatat, despre politica, despre agricultura, despre extraterestri…ba ce sa mai, despre tot ce se poate gandii un om, care singura lui grija ar trebui sa fie drumul, dar se gandeste ca poate se plictiseste clientu. Ia ghiciti ce, NU NE PLICTISIM!!! VOI NE PLICTISITI!!!

  3. Bai, nene!
    Ia sa-ti iei permisu si sa te faci taxi!
    Roz!
    :))
    :*:*

  4. Perfecta dreptate in tot ce zici!:*

  5. pff :d pana si eu conduc mai biine :-” (nu de altaa 😀 am observat ca aratai DEESTUL de bine cand ai coborat din masina :P) :*

  6. Ti-am lasat 3 premii la mine pe blog.
    Si mai actualizeaza si tu locu asta, ca flutura!>:P:))
    :*

  7. Si eu ti-am lasat Myhu!!:*
    Acum spune toate cuvintele care incep cu litera „P” si incap in geamantan!:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: